marți, 8 iunie 2010
Albert Einstein (1879 - 1955)
Albert Einstein s-a nascut la Ulm in 14 Martie 1879, Si si-a petrecut tineretea Munchen , unde familia sa detinea un mic atelier care producea produse electrice. A inceput sa vorbeasca abia la varsta de 3 ani , dar, inca de mic copil a aratat interes asupra naturii si abilitatea de a intelege concepte matematice dificile. La varsta de 12 ani a invatat geometrie Euclidiana.
Pablo Picasso (1881-1973)
Pablo Diego José Francisco de Paula Juan Nepomuceno María de los Remedios Cipriano de la Santísima Trinidad Martyr Patricio Clito Ruíz y Picasso Lopez s-a nascut in data de 25 octombrie 1881 in Malaga si a murit in 8 aprilie 1973 in Mougins/Cannes). A fost un artist plastic spaniol.
Picasso a devenit o legenda in timpul vietii si este probabil cel mai celebru artist al secolului XX. Chiar si dupa moarte, locul lui in arta nu a fost egalat.
El a fost cu siguranta unul dintre cei mai prolifici artisti:intr-o anumita perioada a vietii sale se zvonea ca putea picta chiar trei panze pe zi. Artistul era de asemenea extrem de multilateral, utilizand toate mijloacele imaginabile printre care creionul, acuarela, vopsele de ulei, carbunele, metalul, ghipsul sau resturi colectate din tomberoane. Personalitatea puternica a lui Picasso a dominat viata artistica avangardistica pana in preajma celui de-al doilea razboi mondial si el a fost unul dintre initiatorii schimbarilor radicale din domeniul picturii si al tipariturilor.
Nascut la Malaga, in sudul Spaniei, in 1881, Picasso a fost fiul unui artist care preda desenul si care-si completa veniturile lucrand in calitate de curator al unui muzeu. In copilarie Picasso a dovedit un talent artistic remarcabil pe care parintii i l-au cultivat. Se spune ca atunci cand tatal a vazut lucrarile fiului sau, acesta i-a oferit propria paleta de culori si pensule si a jurat sa nu mai picteze niciodata.
Pregatirea lui Picasso a inceput la Academia de Arta Lonja din Barcelona dar, incepand din 1900 a inceput sa-si petreaca luni intregi la Paris, unde s-a stabilit definitiv in 1904. La acea vreme capitala franceza era centrul artei mondiale si aici Pablo Picasso si-a manifestat pentru prima data stilul sau complet original, in care teme precum dezmostenitii societatii, saracia si disperarea erau zugravite cu o usoara tristete, in tonuri de albastru rece. Starea retinuta a tablourilor din Perioada albastra reflecta si perioada de saracie disperata din viata artistului. Picasso impartia un studio cu un prieten poet si dormeau cu randul in singurul pat existent. Uneori erau nevoiti chiar sa arda unele dintre lucrarile sau schitele pictorului pentru a incalzi incaperea.
In urmatorul stil al lui Picasso, Perioada roz, tonurile de roz au luat locul tonurilor albastre. Tema surghiunitilor era inca dominanta, dar era abordata mai optimist. Subiectele favorite au devenit arlechinii, acrobatii si dansatorii si entuziasmul pentru modul de viata al circarilor a luat locul austeritatii. Acest mod de abordare mai lipsit de griji a avut succes la public si picturile perioadei roz s-au vandut foarte bine. Saraciea lui Pablo Picasso lua sfarsit.
Cam in aceeasi perioada, Picasso explora o alta forma avangardista de arta, inspirandu-se din lucrarile lui Paul Cezane si din formele sculpturii africane. Dintre toti postimpresionistii, Cezane a dus abstractionismul cel mai departe, analizand formele si distorsionand perspectiva conventionala. Lucrarile lui, asociate cu formele simple, aproape primitive ale sculpturii africane au fuzionat in celebra panza a lui Picasso Les Demoiselles d’Avignon (Domnisoarele din Avignon) din 1907. Aproape neinteles la aceea vreme, acest tablou reprezentand cinci personaje feminine dintr-un bordel a devenit cea mai semnificativa lucrare din perioada timpurie a lui Pablo Picasso. Personajele salbatice, fragmentate, dispuse pe fundal nedefinit, au vestit sfarsitul unei perioade in care pictura trebuia sa fie o transcriere propriu-zisa a realitatii. In anii urmatori Picasso si colaboratorii lui apropiati, Georges Braque si Juan Gris, au explorat noile posibilitati pe cere Les Demoiselles d’Avignon le-au initiat, creand curentul artistic numit cubism.
Inspirandu-se unul de la celalalt, Picasso, Braque si Gris au distorsionat realitatea intr-o serie de suprfete intrepatrunse de culori si tonuri. Chiar daca tema principala a lucrarilor acestora devenea din ce in ce mai greu de deslusit, ea exista cu siguranta. Picasso considera intotdeauna ca trebuia sa inceapa cu ceva –o trasatura de penel, un scaun sau un personaj- pentru a atinge abstractul si, chiar si in cele mai austere lucrari cubiste, de obicei se pot identifica fragmentele unui obiect.
Izbucnirea primului razboi mondial a pus capat unei colaborari fructuoase, atunci cand Braque s-a inrolat in armata franceza. Ca urmare, lucrarile lui Picasso au inceput sa se schimbe. In 1917 el a fost invitat la Roma pentru a crea costumurile si decorurile spectacolului de balet al lui Diaghilev, Parada, comanda urmata de multe altele.
Calatoria la Roma l-a stimulat pe Picasso, artistul realizand o serie de picturi monumentale cu teme clasice, cum ar fi nimfe si fauni, zei si zeite si Minotaurul. Probabil cea mai reusita concretizare a obsesiei sale pentru clasicism este seria de gravuri realizata in anii 1930 pentru colectionarul de arta Ambrose Vollard, gravuri care au devenit cunoscute ca The Volard Suite (Colectia Volard).
In anii ’30 Picasso a inceput sa realizeze lucrari de o expresivitate violenta, adesea emanand un sentiment pesimist si de disperare. Tensiunea din aceste tablouri is are originea atat din durerea personala a artistului declansata din destramarea primei casatorii cat si din contactul cu artistii suprarealisti care sustineau creatia artistica influentata de modul in care aceasta era dictata de subconstient. Aceasta perioada a culminat cu celebra Guernica, probabil cea mai cunoscuta creatie a lui Picasso. In aceasta lucrare, Picasso a exprimat oroarea simtita la auzul vestilor despre bombardarea si distrugerea capitalei baste Guernica, in razboiul civil spaniol.
In cel de-al doilea razboi mondial Picasso a ramas in Franta ocupata, iar dupa 1946 el a trait mai ales in sudul Frantei, unde, inspirat de lucrarile ceramistilor locali si infocat de dorinta de a reinvia vechile mestesuguri, s-a aplecat din ce in ce mai mult catre olarit.
Tablourile produse de Picasso dupa cel de-al doilea razboi mondial nu se ridica la nivelul lucrarilor timpurii in privinta importantei in istoria artei sau a geniului artistic, dar multe sunt foarte inovatoare. Picasso va fi probabil comemorat mai ales pentru creatiile lui timpurii, dintre care cele mai reusite erau produsul raspunsului emotional al artistului la evenimentele si personajele din jur.
Salvador Dali (1904-1989)
Daca la 6 ani dorea sa ajunga bucatar, un an mai tirziu se credea Napoleon, dar pasiunea pentru pictura incepe sa devina mistuitoare. Incepe sa ia cursuri de desen din 1916, primele sale tablouri fiind influientate de impresionism si de pictura spaniola a secolului al XIX-lea, apoi de futurismul italian, pina in 1920. Trece prin majoritatea curentelor si tehnicilor artistice, iar in cele din urma, dupa ce intra la Academia de Arte Frumoase 'San Fernando' din Madrid, isi gaseste propriul sau stil - suprarealist. Isi dezvolta o tehnica aparte, caracteristica intregii sale opere, bazindu-se pe crearea unor extraordinare efecte de iluzie optica si, mult mai tirziu, foloseste tehnici stereografice.
Se intilneste la Paris cu Picasso si André Breton, seful miscarii suprarealiste, dupa ce este dat afara de la Academie pentru agitatie in rindul studentilor si conduita necorespunzatoare.
Primul sau tablou suprarealist dateaza din 1928 ('Le sang est plus doux que le miel'), iar Juan Miró il determina sa intre in rindul grupului suprarealist parizian. Incepe sa devina cunoscut in lumea intreaga cind trei din pinzele sale, incluzind 'The Basket of Bread' (acum aflata in colectia Muzeului Dali), au fost expuse la a treia expozitie anuala internationala, la Pittsburg-1928. Salvador concepe impreuna cu Buñuel doua filme suprarealiste: Un chien andalou (1929) si L'age d'or (1931), a caror prima difuzare la Paris provoaca un insemnat scandal. Productiile pictorului din aceasta epoca devin din ce in ce mai suprarealiste, caracterizate printr-o alianta dintre tehnica naturalista, clasica, dusa la extrem si o tematica bizara si irationala.
Dali devine, incet-incet, liderul miscarii suprarealiste si pinza sa 'Persistenta memoriei' (1931, Muzeul de arta moderna - New York) este cea mai cunoscuta lucrare suprarealista. Inspirat de metoda suprarealista de scriere automata, care opune intentiei artistice constiente asociatii libere de idei dictate de subconstient, Salvador Dali isi dezvolta propria sa metoda paranoico-critica, definita de el insusi ca fiind o "metoda spontana de cunoastere irationala onirica pentru interpretarea critica a asociatiilor viziunilor de nebunie".
Dali, influentat de teoria psi-analizei enuntata de Sigmund Freud (pe care il si intilneste in 1938), creeaza in deceniile patru-cinci ale secolului pinze infatisind creaturi fantasmagorice, scene contradictorii si absurde, abundind de simboluri si tinzind sa zugraveasca oniricul: 'La girafe en feu' (Muzeul de arta Bâle - 1935), 'Ruines Ataviques après la pluie' (colectie particulara Roma - 1936).Odata cu apropierea razboiului, apoliticul Dali intra in conflict cu Breton si grupul suprarealist din care va fi expulzat in anul 1934. Acest lucru nu l-a impiedicat sa-si expuna lucrarile la toate expozitiile internationale ale decadei, declarind, plin de infatuare: le Surrealisme c'est moi.
Succesul lui Dali devine binecunoscut tuturor, determinindu-l pe André Breton sa-l denumeasca Avida Dollars.
Dupa 1945, obsedat de diferite teme stiintifice, istorice sau religioase, studiindu-i pe Millet, Rafael si Vermeer, pictorul creeaza noi capodopere ca 'La tentation de Saint Antoine' (1946), 'La Madone de Port Lligat' (1950), 'Tête raphaëlesque éclatée' (1951), 'Christ de Saint Jean de la Croix' (1951) - enuntind in paralel 'Manifestul mistic', 'La cène' (1955), 'Rose méditative' (1958), 'La Decouverte de l'Amèrique par Christophe Colomb' (1959). Reintors la credinta catolica insuflata din copilarie, Dali se recasatoreste cu Gala, a doua ceremonie, religioasa, avind loc intr-o capela la Girona, in Spania.
Dali incepe sa colaboreze si la realizarea decorurilor, costumelor si a diferitelor scene de teatru, balet si film.
Anii '60 sint dedicati unor alte experimente, demonstrind noi metode de a picta folosindu-se de o pusca, creind asa-numita 'Bomba a Apocalipsului', dezvaluind capodopere de mari dimensiuni ca 'La Bataille de touan' (1962), 'Tuna Fishing' (1966-1967), 'La torero allucinogéne' (1968-1970) caracterizate printr-o surprinzatoare bogatie tematica si coloristica.In anul 1974, Dali deschide in Figueras Teatro Museo Dali, la data de 25 septembrie. Alaturi de creatii proprii, sint expuse pinze si sculpturi ale prietenilor sai (Ernst Fuchs, Arno Brecker, Pichot). Concomitent, Dali realizeaza primele holograme, auto-denumindu-se Polyeder. Una din primele holograme infatiseaza un dublu portret al Galei: Angelus Gala. Cu ajutorul arhitectului Emilio Pèrez Piñero, Dali transforma teatrul din Figueras intr-o 'Sfinta Capela cinetica', o noua propunere de arta dinamica, in concordanta cu noua fizica.
Urmeaza retrospective ale operei sale, la Paris si Londra. In anii '80, Dali revine la teme mai vechi si incepe sa-l studieze pe Michelangelo, in asteptarea imortalitatii. Megalomania se transforma in umilinta si sovaiala, in teama de a muri, dar artistul inca incearca, prin ultimele lui puteri, sa penetreze secretele marilor maestri.
La 10 iunie 1982, Gala moare si Dali ramine singur. Incearca sa se sinucida, de mai multe ori, sanatatea incepind sa i se subrezeasca, progresiv. Ultimii ani ai vietii si-i petrece in Torre Galatea, in Figueras. In 1989, pe 23 ianuarie, pictorul sufera un atac de cord fatal, lasindu-si intreaga avere (130 de milioane de dolari) si lucrarile statului spaniol.
Jurnal
Jurnalul are viata si se hraneste cu pacate. Orice fel de pacate, marunte sau mai mari. Adora frica care este izvorul tututor relelor dar nu ignora nici vanitatea sau orgoliul. Are si un gardian nevazut. Sarcina lui este sa plaseze jurnalul la locul potrivit pentru omul ales, ca-n cazul meu, mizand cum altfel?! pe slabiciunile omenesti.
Greu de crezut, nu-i asa? Cum putea sa existe in zilele noastre asa ceva? De unde venise? Cine l-a facut? Care era scopul final? Am inteles cu amaraciune intr-un tarziu ca jurnalul existase dintotdeauna si ca era de fapt o oglinda a sinelui care-ti arata adevarata fata, cea pe care nu vrei s-o privesti. Odata ce te-ai uitat in ea nu te mai poti intoarce la ceea ce era inainte. Devii sclavul jurnalului si pentru acea unica dorinta pe care ti-o indeplineste vei plati pana la sfarsit, obligandu-te sa comiti ceea ce altfel niciodata n-ai fi fost in stare. Pune stapanire pe tine fara drept de apel.
Pune-ti o dorinta!
Vrei sa stii ce mi-am dorit si cum s-a intors acest lucru impotriva mea? Am vrut ca ceilalti sa ma iubeasca asa cum sunt, sa ma accepte fara sa ma judece. Da, eu, tocmai eu care eram omul cel mai putin sociabil tanjeam dupa prietenia celorlalti dar nu stiam cum s-o cer, unde s-o caut si atunci ma ascundeam in lumea mea pretinzand cu orgoliu ca ceea ce am imi este suficient. Pretul a fost pe masura dorintei.
Fara sa-mi dau seama am inceput sa mint, sa insel dar cu cat minteam sau inselam mai mult cu atat eram o persoana mai cautata si mai apreciata. Furam din magazine iar vanzatorii imi ofereau la plecare bonusuri si isi cereau scuze daca ipocrita ma declaram nemultumita. Ma indepartasem de lumea mica in care ma invartisem pana atunci si casa mea devenise un loc de intalnire pentru lumea cu adevarat importanta. Petrecerile se tineau lant, aveam prieteni bogati carora nu le pasa de bani si ma minteam ca farmecul meu ii facea sa stea langa mine, sa ma asculte fascinati cum debitam cele mai mari prostii dar de fapt jurnalul facea totul. Eu eram doar o marioneta trasa de sfori.
Palatul Culturii
Pe ruinele Curtii Domnesti din Iasi s-a ridicat, intre anii 1906 - 1925, Palatul Culturii, monument devenit emblema Capitalei Moldovei. Initial, lucrarile au fost incredintate arhitectilor Xenopol si Cerchez, dupa care, la interventiile lui Gh. Mirzescu - reprezentantul Moldovei in guvern, au fost aprobate planurile arhitectului I. D. Berindei.
Fondurile necesare au fost alocate de Fundatia Carol I. Arhitectul Berindei a pastrat o mare parte din zidurile si amplasamentele Curtii voievodale, demolind cladirile din ograda mare si fostele cazarmi, ocupate de prima societate de economie. Legenda spune ca in proiectul initial erau prevazute 365 de camere, dar constructia are 298 incaperi cu o suprafata de aproximativ 36. 000m2.
Stilul palatului e neogotic flamboyant, cu detalii ornamentale, cu elemente heraldice in exterior. Aripile cu iesindurile semicirculare au fost retrase si impodobite la fronton cu statui de arcasi ce stau de straja, iar pe laterale s-au construit doua intrati sub forma unor turnuri boltite. Intrarea in palat se face printr-un turn donjon mare, ccu creneluri si firide dominate de o acvila, cu aripile desfacute.
Pe turnul central a fost montat un orologiu cu diametrul de trei metri, incadrat de doi buciumasi pictati in costume populare. Clopotele ceasului intoneaza, din ora in ora, Hora Unirii.
La etajul I, la fatada centrala, se afla Sala Voievozilor, cu picturi in stilul frescelor medievale din ctitoriile Moldovei, asezate in chenare de epoca. Picturile au fost executate de Stefan Dimitrescu si de elevii sai. Tot la etajul I se afla sala "Henri Coanda", ale carei lambriuri au fost executate dupa un proiect al marelui savant. In amintirea anilor petrecuti la Iasi ca elev al Liceului Militar, Coanda a daruit orasului proiectul Monumentului eroilor romani de Galata si reteaua unui ciment special, care imita perfect culoarea si sunetul lemnului de stejar.
Pana in 1955, aici a fost sediul Tribunalului Judetean, dotat cu mobilier confectionat la Casa Maple din Londra. Afectat de cutremurul din 1940, Palatul a slujit in timpul celui de al doilea razboi mondial drept cazemata trupelor germane si, ulterior, sovietice.
Incepand din anul 1975, planseul de lemn al ultimului etaj a fost inlocuit cu unul de ciment, turnat in plase de otel, lucrare partial terminata in martie 1977, cind a avut loc cutremurul cel mare. Ca o cheie de bolta, noul planseu a sustinut monumentul, fiind afectate, in schimb, planseele de la etajul I, zidaria, ornamentele si stucaturile. Lucrarile de consolidare si restaurare ddureaza inca si astazi. In prezent, Palarul adaposteste patru importante muzee: de arta, de istorie, politehnic si etnografic.
Statuia lui Stefan cel Mare a fost realizat? la Paris, de c?tre Em. Fremiet, dup? schitele lui Gh. Asachi. La 1883, cand statuia a fost dezvelit?, Mihai Eminescu a scris celebra "Doin?" ("De la Nistru pan' la Tisa"). Cu aceeasi ocazie, Regele Carol I a d?ruit doua tunuri "Krupp", care flancheaz? si astazi statuia marelui domnitor. Tunurile erau trofee din R?zboiul de Independent?, cucerite de Regimentul de dorobanti din Copou (una din cele sapte coline ale Iasilor).
Orasul meu natal , Iasi
Asezare de legenda , Iasul este un nume ce emotioneaza chiar si prin simpla rostire a acestui cuvant si pentru faptul ca este un simbol cultural-istoric. Nu este singurul lucru care concura la frumusetea acestui nume, asezarea pe cele sapte coline a indemnat pe multi sa-l asemene cu orasul etern – Roma. La toate acestea , priceperea omului a atins de multe ori sublimul prin zidirile invesmantate in broderii de piatra ale Trei Ierarhilor, ale bisericii Golia, Palatul Culturii , Teatrul National , dar si alte monumente care constituie dovada maretiei Iasului.
Prin trecutul si prezentul sau Iasul apartine tuturor romanilor. Iasul nu este o asezare oarecare , este un oras muzeu , nu numai ca centru universitar , dar mai ales prin valorile cultural – istorice pe care le incorporeaza .
Iasul poate fi considerat un fel de Mecca a romanilor.Nu intamplator, marele istoric, Nicolae Iorga,isi exprima nedumerirea ca „sunt romani care n-au fost niciodata in Iasi, desi n-ar trebui sa fie niciunul, caci cine n-a fost aici nu poate sa strabata cu intelegere foile celor mai frumoase cronici, nu se poate patrunde dupa cuviinta de spiritul trecutului nostru care traieste în acest loc mai viu si mai bogat decat oriunde aiurea [...]. In constiinta lui nationala ar fi o lipsa daca el n-ar fi vazut orasul care a fost si-si zice inca astazi, cu mandrie, capitala Moldovei... ”